Nimic din faptele noastre nu ne ține în viață, ci numai mila și iubirea lui Dumnezeu

Noi spunem că Dumnezeu este drept, dar înainte de a fi drept, Dumnezeu este și bun. Dacă Dumnezeu ar fi numai drept, numai justițiar, în clipa aceasta ar trebui să pierim toți, pentru că suntem plini de păcate, păcătuim tot timpul, și când venim la biserică, peste tot. Nimic nu ne ține în viață din faptele noastre, ci numai mila și iubirea lui Dumnezeu.

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui!

Aceasta se adeverește chiar în lumea noastră păcătoasă. Dacă ești milostiv, Dumnezeu te miluiește. Dacă ești bun cu alții, și alții vor fi buni cu tine. Dacă mila ta se manifestă în fapte, vei fi binecuvântat. Și chiar dacă cineva te va critica vreodată, nu va putea să nu recunoască că ești milostiv, iar când vei fi în nevoie, să știi că se va găsi cineva să te miluiască. Amin!