Ninge cu amintiri despre Crăciun…

Se apropie Crăciunul, iar prin gânduri îmi aleargă miresme de brad, scorțisoară și portocală. Mi-e dor de zăpada aceea curată cu sclipiri de argint și de steluțele ce vor să-mi înflorească în geam.

Intotdeauna iarna mă cuprinde în brațele de nea și mă duce undeva în trecut, în anii copilăriei mele, unde pot să privesc totul prin globuri de cristal. Pentru câteva clipe, pot apela la magie și învia imagini și personaje ninse de ani mulți.

Doamne, cum mai alergam după ei prin tot satul, strigând în fața fiecărei porți: “Bună dimineața la Moș Ajun! Ne dați, ori nu ne dați?”. Iar apoi plecam fericiți că tocmai am primit un colăcuț, un măr sau o pară pe care le zvârleam în săcăteu.

Ne întorceam acasă cu mâinile și obrajii roșii de frig, dar mândri de “recolta” noastră, după ce bătusem la picior tot satul.

Bradul îl foloseam ca pe un obiect de décor, neglijând că dintr-un gest egoist îi scurtam, practic, viața. Am simțit asta când nu am putut aproba tăierea trandafirului cu petale de sidef și mi l-am închipuit în munte, pe o costișă, împodobit doar cu sclipiri fine de brumă.

Nimic nu se compară cu acea perioadă, nicio mâncare nu va mai avea gustul acela și nicio imagine nu va putea să se suprapună peste o alta, de atunci. Totul a fost magic, dar magia o realizăm de-abia acum.

sursa – http://www.terapiepentrusuflet.ro/sub-ploaia-amintirilor-de-craciun/