Nu consuma timp și energie încercând să schimbi ceea ce cred alții despre tine.

Contează ce cred alţii despre noi?

APROAPE tuturor oamenilor le place să fie lăudaţi. Complimentele ne pot face să ne simţim bine dându-ne un sentiment de împlinire. Când ceilalţi ne aprobă, chiar ne-am putea dori să facem mai mult. Însă lucrurile stau cu totul altfel când simţim dezaprobarea unora. O reacţie plină de răceală sau o remarcă critică ne poate dărâma. Ceea ce gândesc alţii despre noi poate avea un efect profund asupra felului în care ne privim pe noi înşine.

Ar fi o greşeală să nu ţinem cont de ceea ce cred alţii despre noi. De fapt, când alţii ne observă conduita, chiar avem de câştigat. Opiniile celor care se conduc după norme morale înalte pot fi o forţă motivaţională pentru a face ce este bine şi drept. Opiniile care au la bază informaţii false ori sunt născute din invidie sau prejudecăţi trebuie pur şi simplu ignorate. De aceea, când e vorba de părerea celor din jur, trebuie să dăm dovadă de discernământ şi să reacţionăm cu înţelepciune.

Părerile oamenilor despre noi diferă foarte mult, în funcţie de motivaţiile lor şi de informaţiile pe care le-au auzit. Unii ne apreciază şi ne laudă, în timp ce alţii ne urăsc şi ne dispreţuiesc.

Celorlalţi nu le pasă atât de mult cât crezi. Dacă te gândeşti adesea ce cred ceilalţi despre tine, linişteşte-te: probabilitatea e că nu îşi bat capul atât cât ţi-l baţi tu. Aşa că în loc să-ţi consumi energia încercând să fii altora pe plac, investeşte-o mai bine în construirea unei vieţi şi personalităţi aşa cum îţi doreşti să ai şi să fii.

 

Loading...