Nu e om mai bogat ca acela care își strigă mama și ea îi răspunde

Pentru toate dimineţile în care ne lasai să dormim până târziu, fără să ne trezeşti din dulcele nostru somn, pentru zilele care începeau cu mirosul de pâine prăjită şi cacao cu lapte, pentru clipele în care tu fredonai un cântec vesel în timp ce ne găteai mâncarea noastră preferată, îţi mulţumesc, mama!

Pentru toate acele clipe târzii din dimineaţă, când te aşezai pe marginea patului alături de noi, având imprimat în hainele tale miros de vanilie, şi începeai să ne vorbeşti şoptit despre frumuseţea zilei ce tocmai începe, îţi mulţumesc, mamă!

Pentru toate acele lecţii despre iubire, sentimente, emoţie, băieţi, apropierea şi cunoaşterea celuilalt, pentru că ai împărtăşit cu noi amintiri din trecutul tău, vorbindu-ne cu melancolie de frumuseţea anilor apuşi, îţi mulţumesc, mamă!

Pentru toate acele după-amiezi târzii, când ne ţineai protectiv lângă tine, conştientă şi temătoare că într-o zi vom pleca în căutarea proriului drum, în care ne vorbeai de necunoscutul viitorului, de încercările, înfrângerile, obstacolele şi victoriile ce ne vor contura viitorul, îţi mulţumesc, mamă!

Pentru toate serile în care tu rămâneai trează până târziu, în timp ce noi dormeam fără griji, gătind pentru noi sarmale, pizza, plăcinta cu brânză sau eclere, pe care să le putem apoi lua cu noi la scoala, îţi mulţumesc, mamă!

Pentru toate rochiile, bluzele şi fustele care poartă amprenta mâinilor tale şi truda orelor de nesomn, pentru toate acele îmbrăţişări ascunse în materialele hainelor pe care le îmbrăcăm zi de zi, pentru toate acele complimente pe care le primim datorită muncii tale, îţi mulţumesc, mamă!

Pentru toate acele seri în care stateai cu noi de vorbă la telefon, spunându-ne cât de mult îţi lipsim, şi totuşi lăsându-ne libertatea de a ne urma visurile, oricât de departe ne-ar purta ele, pentru că ne lasai să plângem, să povestim bucuriile sau micile victorii, întristările sau poverile, oferindu-ne apoi un sfat, o mângâiere, o încurajare, îţi mulţumesc, mamă!

Pentru toate gândurile, sacrificiile, rugăciunile şi eforturile pe care le-ai făcut pentru noi, fără ca măcar să le conştientizăm, sau să le percepem întreaga dăruire, pentru nopţile în care nu ai dormit din cauza noastră, pentru zilele în care nu ai avut linişte din pricina noastră, pentru tot ceea ce ai făcut şi vei continua să faci pentru noi, mamă, îţi mulţumesc!

 

Loading...