Nu există dragoste mai puternică ca dragostea de mamă

Mama este cel mai apropiat prieten pe care îl avem atunci când încercările, grele și surprinzătoare, cad asupra noastră; când nenorocirile iau locul prosperității; când prietenii care s-au bucurat alături de noi, în momentele strălucirii noastre, ne părăsesc în clipa în care problemele ne copleșesc, numai ea rămâne lângă noi și se străduiește prin bunătatea sfaturilor și învățămintelor ei să risipească norii întunecați, făcând ca pacea să se reîntoarcă în inimile noastre.

Vreau sa ii multumesc acum pentru toate cate le-a facut pentru mine si pe care le-am primit si le-am cerut ca si cum mi s-ar fi cuvenit.

Iti multumesc, draga mama, pentru ca ai stiut sa fii langa mine atunci cand eram departe de sufletul tau, pentru ca m-ai iubit in clipe in care nu meritam si pentru ca nu ti-ai afisat niciodata cu ostentatie iubirea.

Iti multumesc pentru ca mi-ai aratat ce inseamna iubirea pura, iar timpul mi-a demonstrat ca numai tu ma poti iubi asa. Te apreciez, draga mama, pentru toate sacrificiile tale pe care abia acum le inteleg si iti marturisesc ca inca ai ramas ingerul copilariei mele.

Iarta-ma, draga mama, mi-am dat seama atat de tarziu ca te-am ranit cateodata si ca ai avut momente in care ai suferit pentru fericirea mea. Imi pare rau, mama, pentru clipele in care n-am dat ascultare sfatului tau si pentru momentele in care ti-am iesit din cuvant.

Loading...