Nu oferi oamenilor mai mult decât îți oferi tie

Sunt sigură că ai auzit de multe ori fraza: „Mai bine să oferi, decât să primești”.  Gândește-te la asta. Am fost învățați să fim un prieten bun, o soție, fiică, angajat, mamă, partener bun – adică să oferim cât mai mult. Chiar dacă nu avem timp pentru asta, nu avem bani și nici energie.

Atunci când oferi prea mult ești ca o bancă care oferă bani, dar nu primește nimic înapoi.

Și nu trebuie să fii geniu ca să înțelegi cu ce se va încheia această aventură – faliment. Noi prea mult oferim, prea puțin ne permitem să luam, și din acest motiv obosim sufletește, fizic și moral – falimentăm. Pe o parte – să oferim altora înseamnă să fim buni, să manifestăm grijă și iubire, sacrificându-ne sănătatea, bunăstarea și fericirea. Pentru că nu ai niciun strop de iubire pentru cel mai important om din viața ta – TU.

Cum să încetezi să mai oferi atât de mult?

1. Atunci când simți că începi să dai tot mai mult, ia o pauză și analizează-ți puterile.

2. Utilizează această pauză pentru a te asculta și a înțelege cum să te susții, dar nu să te sacrifici.

3. Oprește-te, respiră adânc și întreabă-te: „Destul – ce înseamnă asta?”

4. Așteaptă răspunsul și oferă doar atât cât crezi că e necesar, nu mai mult.

S-ar putea să ți se pară o sarcină neconfortabilă și imposibilă. Oamenii care s-au obișnuit să ofere prea mult ar putea să aibă nevoie de ani pentru a-și schimba șabloanele de comportament și să învețe să se iubească pe sine. Însă iubindu-te și având grijă de sine, poți să obții mult mai mult și să și îi ajuți pe cei din jur. Asta înseamnă echilibru în viață.

Autor: Christine Arylo

Loading...