Nu toți cei din biserică sunt buni, nu toți cei din pușcărie sunt răi, nu toți cei din jur îți sunt prieteni

Poate că, la sfârșitul zilei, nu suntem oameni buni sau răi. Lucrurile rele pe care le-am făcut vor face întotdeauna parte din noi și trebuie să le acceptăm, la fel cum lucrurile bune pe care le-am făcut vor fi întotdeauna parte din noi. Trebuie să fim în pace cu toate lucrurile care ne fac să fim cine suntem pentru a merge mai departe, toate. Știu că am manifestat compasiune și bunătate în multe domenii ale vieții mele și, de asemenea, am neglijat și am rănit neintenționat și persoanele cu care sunt aproape. Asta este viața.

Adevărul este că niciun om nu se naște rău, el se pierde treptat din cauza slăbiciunii. Ne naştem cu o dorinţă arzătoare de a explora lumea, a ne face văzuţi şi auziţi, a fi apreciaţi ori pur şi simplu a trăi frumos. Fiecare copil cunoaște despre el faptul că e special, atunci apare un vis.

Pe parcurs realitatea se schimbă, situaţia de viaţă şi formarea strâmbă ne încețoșează vederea şi ne oprim din drum, renunțăm la scop. Aceasta este resemnarea pe care oamenii răi au numit-o maturizare, ca să poată înlătura mai uşor dezamăgirea.

În subconştientul nostru a rămas acel regret peste care s-au adăugat alte neîmpliniri încât s-a creat un munte. Povara acumulată nu ne lasă să ne bucurăm atunci când vedem un fluture cum zboară uşor şi liber. Apariţia lui ne răscoleşte interiorul şi scoate la suprafaţă durerea de care aproape că am uitat. Ne-am obişnuit să fim greoi, credem că aşa trebuie să fie viaţa.

Atunci devenim invidioşi şi îi dorim aceeaşi soartă. De fapt facem tot ce ne stă în putere să îl lăsăm fără aripi, ca să vadă el cum este viaţa. Dar viaţa nu este aşa, ceea ce o face să fie crudă este dorinţa noastră de a o controla.