Nu vreau să fiu mai frumoasă, mai bogată, mai diferită. Vreau doar să fiu mai fericită!

Nu trebuie să alergi după fericire, dacă vrei să o trăiești.
Nu trebuie să cauți idealul, dacă vrei să fii împăcată cu tine.
Nu trebuie să o faci pe zeița, dacă vrei să fii apreciată.
Nu trebuie să imiți pe altele, ca să pari femeie. Fii tu. Atâta tot.
Fii astfel încât să-ți placă de tine, în oricare din stările tale. Fii sinceră și firească. Fii tu.

Găsește fericirea care te motivează și trăiește-o la maximum. Inspiră-te din lucruri care-ți reușesc și învață din eșecuri. Și înțelege, până la urmă, că nu există eșecuri, nici în viață, nici în relații. Sunt experiențe, lecții bune, momente de regăsire. Trăiește-le și pe ele.

Nu încerca să fii cea mai frumoasă, uitând de restul lucrurilor. Riști să rămâi nefericită. Totul depinde de tine și totul se leagă de deciziile tale și de felul tău de a fi. Construiește fericirea pe împlinirea sufletească, și nu pe lucruri materiale. Să fii unică nu este o calitate, e mai curând o nemulțumire care poate continua o viață. Fii fericită așa cum ești. Fii tu.

Știi că esti o femeie desteaptă și în anumite situatii îți place să demonstrezi asta. Dar nu e nevoie. Cine te apreciază stie cât si cum te duce capul, nu trebuie să îi aduci argumente în plus. Dacă trebuie mai bine taci…Unii nu suportă adevărul și faptul ca tu îl spui îți poate provova nefericire si neplăceri…

Nu fi prima, încearcă să fii unică. Nu fi cea mai frumoasă, fii cea mai fericită.