Numai Dumnezeu poate schimba întristarea în bucurie și încercarea în binecuvântare

Am inteles că Domnul îți dă bucurii și tristeți atît cît să le poti duce. Cu răbdare și cu măsură astfel să nu-ți prisosească dar nici să nu-ți lipsească.  Să le vezi rostul și să înțelegi că nu ești întâmplător. Să te bucuri de ele si să le înțelegi menirea.

Când ne aflăm într-un moment de restriște, când suntem într-o situație limită a vieții noastre, când avem o suferință profundă în noi înșine simțim că parcă ne-am răsucit întreaga ființă în interiorul nostru și nu mai avem niciun fel de afinitate de a asculta zgomotul din jur.

Când oamenii sunt străbătuți de o suferință profundă, își îngroapă chipul în palme. Își așează chipul în căușul palmelor ca și cum ar vrea ca propriile mâini să le ia suferința.

Suferința este așa de interiorizată încât nu mai au puterea de a se uita în jur, să vadă cine este lângă ei.

Din păcate, ne risipim atât de mult în cele din exteriorul nostru încât nu mai avem vreme să vedem ce se întâmplă în ograda sufletului nostru. Nu mai avem timp să vedem propriile noastre gânduri și ce prefaceri interioare generează în noi simțirile inimii noastre.

Numai Dumnezeu poate, cu adevărat, să aducă liniște sufletului zdrobit, care se risipește în cele ale lumii de astăzi, care se pierde și se lasă înăbușit de întunericul păcatului”.