Oamenii adevărați au obraz. Oamenii falși au două fețe

Există oameni care una zic și alta gândesc. Zâmbesc frumos, se poartă elegant, sunt educați sau cuceritori la prima vedere, însă atunci când interesele lor o cer, pot adopta o atitudine total opusă. Au o capacitate foarte mare de simulare și de disimulare.

Altfel spus, pot da dovadă de o duplicitate atitudinală și comportamentală pe care oamenii mai naivi din jurul lor nu o detectează decât după multă vreme.

De cealaltă parte, unii oameni par distanți, negativi sau agresivi la prima vedere, însă odată ce îi cunoști, descoperi că au și o latură romantică, emoțională sau atractivă.

A fi cu două fețe poate fi o atitudine socială și un mod de viață bazat pe urmărirea propriului interes; persoanele în cauză nu au scrupule și nu dau dovadă de empatie. Străinii, oamenii care nu le cunosc în detaliu pot cădea ușor în plasa imaginii pozitive pe care acestea o afișează.

Exista oameni si oameni…Unii mai buni, alti mai putini buni…In categoria acestor oameni cu doua fete intra si cei care in societate pot fi cei mai destepti, cei mai inteligenti si cei mai straluciti oameni, insa in viata de familie sunt cei mai ipocriti oameni, sunt oameni lipsiti de caracter, oameni care nu le pasa de cei din propria familie si ajung chiar sa-si urasca rudele si propria familie fara un motiv cu adevarat serios.

Din fericire exista si opusul acestor persoane; sunt acei prieteni de nadejde, cei pe care ne place sa ii numim prieteni de familie sau prieteni pe viata, sunt acei prieteni care ne iubesc neconditionat, cei care sunt alaturi de noi si la bine si la rau.

Din pacate acestia sunt foarte greu de gasit dar si mult mai greu de pastrat, mult mai greu de mentinut relatia cu ei. Ei nu asteapta cadouri, complimente, ajutor. Se multumesc cu ceea ce ofera ei, cu simpla noastra bucurie la vederea lor, cu simpla noastra prezenta.