Oamenii care m-au dezamăgit m-au învățat cea mai bună lecție: omul nu e întotdeauna ceea ce pare a fi

Omul nu este întotdeauna ceea ce pare. Nu mereu chipul pe care îl privim este adevărata înfățișare a omului în care credem. Pe care îl privim cu speranță sau iubire.
De multe ori, cade acea mască sub care se ascunde omul respectiv. Și atunci îl descoperi cu adevărat. Și de multe ori doare.
Primim lecții de la oameni mereu. Unii te ridică, unii te coboară, unii te laudă, alții te doboară, unii rămân acolo, indiferent de furtuni, alții pleacă la prima pală de vânt. Tocmai de aceea, nu ar trebui să ne bazăm atât de tare pe cei din jur, ci pe noi înșine.
Suntem singurii care avem puterea de a ne ridica de la pământ atunci când trebuie și de a ne ridica deasupra tuturor bârfelor și loviturilor celor din jur. Puterea e doar în noi și putem face întotdeauna tot ceea ce ne propunem. Asta trebuie să ne punem în minte, ca o mantră permanentă, care să ne dea forța de a înainta pe propriile puteri.
Avem nevoie de oameni frumoși alături, care să vadă potențialul din noi, ca să ne dea curaj să ne deschidem aripile larg, însă trebuie să fim capabili să ne ridicăm noi înșine mereu, să ne fim cei mai buni prieteni, capabili de orice ne propunem.
Loading...