Oamenii nu ne sunt garantați pe viață. Unii vin, alții pleacă, foarte puțini rămân…

“Cu timpul înveţi  să-ţi vezi de drumul tău şi să-i laşi pe alţii în urmă fără prea mari regrete.

De fapt, înveţi să nu mai aştepţi nimic de la nimeni. Oamenii reuşesc să te surprindă plăcut atunci când tu nu ai nici o aşteptare de la ei. În caz contrar dezamăgirea e direct proporţională cu aşteptarea.

Înveţi să iei ca atare fiecare persoană din viaţa ta şi să te îndepărtezi treptat atunci când nu te mai regăseşti într-un loc, într-un om.

Înveţi să înlocuieşti mâhnirea cu optimismul, gândind că tot răul e spre bine şi că tristeţea pe care o simţi astăzi e doar preludiul unui mâine mai bun. Dar nu e uşor să înveţi toate astea. Şi nici nu înveţi de pe o zi pe alta. Întâi suferi ca un nebun după fiecare om cu care nu te mai identifici. După un timp ei devin trecut, iar tu înveţi treptat să-i laşi acolo.

Poate că pe unii oameni m-am încăpăţânat eu să-i văd mai buni decât au fost sau cine ştie, poate că eu am purtat vina pentru care ei nu au fost versiunea lor mai bună. Poate că pe unii nu i-am iubit suficient şi i-am determinat să plece, apoi am suferit după ei.

Poate că unii nu s-au regăsit în mine, iar prietenia a fost o bătălie pierdută din start pe care am târât-o după noi încercând totuşi să o salvăm. Nu mai este însă timp să privesc înapoi. Nu mai are sens. Am învăţat că e inutil să forţezi lucrurile, agăţându-te cu disperare de oameni ca să nu te simţi singur.

Oamenii nu încetează niciodată să te surprindă în cele mai nebănuite şi neaşteptate moduri în ambele sensuri – şi bun şi rău. Pentru ca unii uita ca obiectele sunt de folosit si oamenii, de iubit.”

sursa – momente in viata

Loading...