Oamenii pe care îi poți cumpăra cu bani, sunt oamenii care te vor vinde pe nimic

Prietenia este tot o formă a iubirii. Prietenia se leagă cu cinste și cu sentimente frumoase. Prietenia înseamnă loialitate și voie bună. Cum se pierde ea? Cum se risipește? De ce? Pentru trădare nu cred că există un loc al obiectelor pierdute…

Sunt prietenii trainice care vin încă din copilărie. Frumoase, rumene ca mărul copt, dospite bine în anii de adolescență, probate la bine și la greu, peste timp și distanțe geografice. Sunt prietenii mature, de familie, altoite delicat în desfășurarea firească a vieții. Din păcate, și pe unele și pe altele le alterează invidia și răutatea.

Fățărnicia a devenit normală. Nu există chipuri fără mască. Lumea este o scenă de teatru și noi, marionetele ei. Râdem, glumim și vorbim… ne mințim că ne pasă unii de alții, dar de fapt fiecare joacă doar rolul propriului interes.

Oamenii generoși, evoluați spiritual sunt puțini… prea puțini… E vremea lui Iuda și a lui Brutus. Otrava se toarnă în ambrozii dulci, stiletele se ascut cu zâmbete false și gesturi de complezență. Așa a fost mereu? Se pare că da. Stau scrise în matricea ADN-ului primar și ciuda, și necazul, şi trădarea, și tristețea.

E adevărat că, în orice beznă, există un fir de lumină. Speranța moare ultima și dorința de socializare, în cultura noastră, este foarte puternică. Noi nu suntem croiți pentru singurătate, vrem oameni, vrem zâmbete și suflete. Căutăm cu speranță relații frumoase de asociere în iubire și prietenie, de aceea trădarea sufletelor îngemănate este cu atât mai frustrantă și dureroasă.