Cand oamenii pleacă…

Oamenii pleacă chiar dacă nu dorim să o facă. Nu avem putere de decizie asupra nimănui. Nici rugăminți, nici lacrimi, nici amenințări nu vor face să rămână un om care este hotărât să plece. Decizia unui om de a te părăsi este un soi de boală incurabilă: în momentul în care este în stadiul avansat, nu mai poate fi tratată.

Exact așa se întâmplă și cu plecările oamenilor dragi: o dată luată hotărârea de a merge mai departe, nimic nu poate înfrâna această dorință de eliberare.

Cred că, pe de-o parte, suntem vinovați de plecarea oamenilor din viața noastră. Uneori prin lipsa afecțiunii, alteori prin incapacitatea de a ne arăta dragostea. Uneori nu este nevoie de un „Vreau să pleci!” rostit tăios pentru a alunga un om din viața ta, alteori nici cel mai fierbinte „Rămâi cu mine!” nu-ți va aduce înapoi omul iubit.

Au fost oameni care m-au împins prin comportamentul lor, spre ușă și nici când m-au văzut în fața pragului nu m-au oprit. Și de ce să rămân într-un loc în care nu m-am simțit bine primită?
Dar am fost și femeia care a părăsit și mi s-a părut de multe ori mai dureros decât să fiu părăsită.

„Pentru că, atunci când faci pe cineva să sufere, cel mai distrus ești tu însuți.” Frederic Beigbeder

Nu știu cum văd alții situația asta, dar mie mi-e greu să fiu călău al iubirii, să frâng inima omului care mă iubește. Mi-e aproape imposibil să apăs pe clanță, iar când o fac rămân mult timp în fața ușii încercând să nu aud strigătele omului pe care-l părăsesc. Greșesc cu ceva? Ar trebui să nu fiu afectată? Probabil că da, mai am cu siguranță multe de învățat.

Câteodată, oamenii se întorc…
Se întorc pentru că știu că vor fi bine primiți și au impresia că pot intra și ieși din viața ta ca dintr-un magazin de suveniruri.

Uneori regretă și se trezesc abia când văd aceste cuvinte, realizează că de nicăieri altundeva nu au mai primit lucruri atât de frumoase și dau ocol magazinului sperând că totuși va ieși cineva, alteori merg mai departe și ridică din umeri.

Câteodată însă se întorc schimbați și sunt primiți în brațele care i-au iubit în tăcere ani lumină. Alteori nici cele mai bune intenții nu sunt suficiente ca să fie primiți înapoi; porțile sufletului sunt zăvorâte și o voce neprietenoasă șoptește „Nu mai primesc musafiri”.

sursa – https://blogpentrusuflet.wordpress.com/

Loading...