Omul bun privește cu iubire, vorbește cu sinceritate și dăruiește cu drag

Omul bun are mereu pus deoparte un zâmbet pentru cei încruntați, o vorbă bună pentru cei descumpăniți, o mângâiere pentru cei îndurerați.
Omul bun privește cu duioșie, vorbește cu iubire și dăruiește cu drag.
Omul bun nu se teme de sărăcie, și nici nu face compromisuri care nu-i fac cinste pentru a deveni bogat.
Omul bun nu se teme de oamenii răi, fiindcă el știe că răutatea este o slăbiciune, și că puterea adevărată este bunătatea, iar ea învinge întotdeauna.
Omul bun nu se teme de singurătate, fiindcă știe că Dumnezeu nu-l părăsește niciodată și că mereu îi va trimite un suflet care să-i umple singurătatea.
Omul bun nu se teme de suferințe, fiindcă știe că fiecare durere are alinarea ei, și că fiecare încercare are învățătura ei.
Omul bun nu se răzbună pe cei care l-au rănit și iartă mereu, fiindcă noaptea înainte de culcare spune mereu: „…și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…”
Omul bun nu se simte mare când îi ajută pe alții, ci se simte binecuvântat, fiindcă știe că a ajuta este o onoare și o oportunitate înălțătoare.
Omul bun are o inimă puternică, iar ea îl ajută să rămână mereu drept și să nu se prăbușească în momentele grele ale vieții.
Omul bun vede ceva frumos și bun chiar și în cel mai urât om sau lucru, vede ceva de valoare chiar și în cel mai banal om sau lucru.
Omul bun rămâne bun oricât de mult l-ar încerca viața, și oricât de mult l-ar dezamăgi oamenii pe care-i întâlnește.
Omul bun nu iși va pierde niciodată speranța, încrederea, puterea, credința, duioșia, iubirea…