Oricât ai ajuta oamenii vor găsi mereu motive să te critice

În timp, am învățat că tot ce oferi în viață aia primești. În egală măsură, nici mai mult, nici mai puțin. Și am mai învățat un lucru: că oricât de mult mi-ar păsa mie, unora s-ar putea să nu le pese. Și ca o o ironie a sorții, din experiență, spun că mai poți continua multă vreme din momentul în care ai zis că nu mai poți.

Niciodată nu e prea târziu să devii omul care vrei să fii sau să redevii persoana care ai fost.

Dacă ai avut parte de o cruntă dezamăgire, produsă de o persoană dragă, treci mai departe. Poate că îți va lua mult timp: o lună, jumătate de an, un an, doi, trei, dar treci peste. Știi de ce? Pentru că dacă ar fi ținut la tine și dacă sentimentele ar fi fost aceleași cu cele pe care tu le-ai avut pentru ea, niciodată nu te-ar fi făcut să plângi, să regreți, să nu mai ai încredere în oameni.

Dacă ai avut parte de un eșec, ridică-te și mergi mai departe. Viața e plină de suișuri și coborâșuri, până la urmă, pentru a găsi calea cea bună, fiecare culoar al labirintului trebuie străbătut.

Dacă te simți singur, nu te cufunda în gânduri prostești cum că nimănui nu-i pasă de tine. Ieși cu prietenii, dansează, cântă, citește, călătorește, cunoaște oameni noi, bucură-te că poți respira, că poți vedea, că poți simți. Fă ce-ți place, trăiește la intensitate maximă fiecare moment și fă din fiecare clipă din viața ta una specială.

Loading...