Pe lume venim și plecăm singuri. Niciun om nu ne este garantat din prima și până în ultima zi a vieții noastre

Venim singuri pe lume și tot singuri plecăm, iar faptul că, undeva între aceste două momente, ne intersectăm cu alte persoane, acestea nu sunt neapărat menite să rămână pe vecie langa noi.

Oamenii sunt simpli călători prin viețile noastre, venind uneori ca o furtună și, asemeni acesteia, la fel dispar însă puțini sunt cei care rămân alături de noi până la sfârșit. Se schimbă și ei și ne schimbăm și noi și, fără să băgăm de seamă, la un moment dat așteptările noastre de la viață diferă și ne separă, fie că ne dorim acest lucru sau nu.

Ne separă trăiri, emoții, acțiuni făcute voit sau nu. Ne separă mentalități și modul de a privi lucrurile din jur, iar atunci e clar că nu mai putem sta unul lângă altul ca în trecut.

Unii ne vor fi aproape și ne vor oferi ajutorul, chiar dacă nu ne așteptam, alții ne vor dezamăgi și ne vor întoarce spatele chiar când ne așteptam mai puțin. Indiferent de câte avem de traversat, trebuie să ne luăm lecțiile și să mergem mai departe cu inima senină.

Atunci când simțim ca nu ne mai leagă nimic, ba chiar mai mult decât atât, că oamenii din jur ne aduc nefericirea și ne fac să ne simțim slabi, prost sau inferiori, nu mai avem de ce să rămânem pe loc și de ce să mai păstrăm astfel de oameni lângă noi.

E greu? Da, este, iar de cele mai multe ori acest proces este însoțit de durere și suferință, însă numai astfel putem crește la rândul nostru. Trebuie să învățăm să colectăm amintiri, momente, sfaturi, lecții, iar nu oameni, să luăm din tot ceea ce trăim doar ceea ce e mai bun și să mergem mai departe luminoși și plini de energie pozitivă.

Cu toate că doare, lasa oamenii să plece liberi, fără a mai cere explicații și fără a le mai oferi explicații cand si tu la randul tau alegi sa pleci.

Oamenii sunt călători în viața noastră, noi suntem singura constantă, fapt pentru care trebuie să ne străduim să ne fim cei mai buni prieteni, astfel încât să găsim în noi resursele necesare de a merge mai departe indiferent de circumstanțe.

Loading...