Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn si inimă de aur. Acum au cruce de aur și inimă de lemn

La gâtul tinerilor întâlniţi pe stradă, de fiecare dată observăm diferite pandantive sau lănţișoare care stârnesc atât atenţia cât şi admiraţia trecătorilor.

În colecţia de lănţișoare expusă în vitrină, stă neclinitita o cruciuliţă veche, de lemn, agăţată pe un şnur negru de mătase. Nimeni nu se apropie de ea; privirile clienţilor sunt furate de sclipirea mirifică a perlelor etalate pe raftul din stânga.

Pe această cruce stă răstignit un Hristos, cu chipul plans şi faţa uscăţivă , cu o privire caldă dar în acelaşi timp cutremurătoare. Îi priveşte cu o duioşie nemaiîntalnita pe tinerii care se îngrămădesc la noile modele din vitrină . Pe El nimeni nu îl alege. Nimeni nu Îl observă. Se întreabă totuşi …De ce?

Mă întreb dacă în secolul în care trăim ne este ruşine să purtăm Crucea lui Hristos la gât. Dacă ne întreabă cineva ”porţi Cruce?” ne panicăm neştiind să oferim persoanei un răspuns cât mai plăcut. Alegem cu uşurinţă un „nu!” rece, secătuit, gol…

Adevărata valoare a Crucii nu stă în foiţa de aur de deasupra sau în nenumăratele karate cu care ne mândrim în tot locul. Priviţi o cruce simplă; priviţi la Crucea ţinută de Sfinţi în icoane; priviţi la simplitatea, modestia, smerenia ei.

Amin!