Povestea bătrânului înțelept și a ajutoarelor sale

“Într-o zi, o persoană a urcat pe un munte unde se refugiase un pustnic care medita și l-a întrebat:
– Ce faci în atâta singurătate?
Pustnicul i-a răspuns:
– Am mult de lucru.
– Și cum să ai atât de mult de lucru? Nu văd că ar fi ceva pe aici.
– Trebuie să antrenez doi șoimi și doi vulturi, să calmez doi iepuri, să disciplinez un șarpe, să motivez un măgar și să îmblânzesc un leu.
– Și unde sunt, că nu-i vad ?!
– I-am prins înăuntru…
•Șoimii se uită peste tot și trebuie să-i învăț să se uite doar la lucrurile bune. Ei sunt ochii mei.
•Pe cei doi vulturi cu ghearele rănite și distruse, trebuie să-i învăț să nu simtă durerea. Ei sunt mainile mele.
•Iepurii vor să meargă unde vor, și să nu se confrunte cu situații dificile. Pe ei trebuie să-i învăț să fie calmi chiar dacă suferă sau se poticnesc. Ei sunt picioarele mele.
•Măgarul este mereu obosit, este încăpățânat, nu vrea să-și ducă povara, de multe ori. El este corpul meu.
•Cel mai greu este să îmblânzesc șarpele. Deși este închis într-o cușcă puternică, este mereu gata să muște și să otravească pe oricine din jur. Trebuie să-l disciplinez. Șarpele este limba mea.
•Am și un leu. Vai…cât de mândru! Zadarnic se crede rege. Trebuie să-l îmblânzesc. Este egoul meu. După cum vezi frate, am multă treabă.”