Povestea frunzei

O frunză mi-a bătut in geam incet, sfios, ca si cum s-ar fi temut sa nu deranjeze. Sunetul mâinilor ei se impletea cu simfonia stropilor de ploaie care se loveau de sticla aburita.

Uimită, am deschis fereastra si ochii mei au intalnit alti doi ochi mici, tristi, înlăcrimati si un glas suav care-mi soptea rugător:
– Trebuie sa ma asculti! Mi s-a întâmplat o mare nenorocire!

Am luat-o în palmă si apoi am inchis geamul. Am privit-o îndelung câteva clipe, apoi am îndemnat-o usor:
– Spune, hai spune…

– După cum stii, a început frunza, ploaia a inceput de curând sa-si verse lacrimile reci peste oras. Vântul, tovaras nedespartit, s-a pornit sa cânte din naiul scorburilor. Toti copacii s-au cutremurat la auzul cântecului sau, iar creanga pe care eram m-a alungat, lasandu-ma prada toamnei si vantului. Din fericire, am cazut pe marginea ferestrei tale si de aceea te rog, nu ma lasa din nou prada naturii crude!

– Priveste, i-am spus eu gânditoare incercand sa strabat cu privirea ceata diafana ce ineca imprejurimile; octombrie isi arde nestingherit tortele aramii in valuri nesfarsite. Toamna este un anotimp plin de melancolie care noua oamenilor, ne aduce roade bogate. Oriunde te afli, simti in nari un parfum dulce de mere, pere, gutui si alte fructe pe care Ea ni le da cu generozitate.

Chiar daca uneori este scăldată in lacrimi de ploaie, noi tot o iubim. Frunza tacea. Poate regreta ca a apelat la ajutorul meu vazand ca tin parte toamnei. In timp ce medita, eu imi atintii ochii asupra geamului.

Frunzele copacilor cadeau intruna si dupa ce pluteau usor cateva clipe, se asterneau vestede, moarte la picioarele toamnei. Ea se aproprie sfioasa de fereastra si, dupa ce privi un timp copacii goi, isi intoarse ochii spre mine si un zambet ii inflori pe chipul palid. Intelesese, in sfarsit, ca locul ei este printre celelalte frunze si ca legile toamnei nu se vor schimba niciodata.