Povestea lacrimii de mamă

Când Dumnezeu a creat Mama, era în şasea zi de muncă. Un înger a venit şi l-a întrebat:

– Dar de ce munceşti atât timp la femeia asta?
– Păi nu vezi cât e de complicat?! Are peste 200 de piese: o poală suficient de mare cât să-i stea trei copii în braţe de-odată şi care dispare de îndată ce se ridică în picioare; are un sărut care vindecă orice boală, de la o zgârietură la o inimă frântă; e maleabilă, dar nu e elastic şi are şase perechi de mâini.

– Dar, Doamne, nu e cam mult de muncă într-o singură zi?! Poţi termina şi mâine!
– Oh, dar NU pot! Sunt aproape de final şi mi-e aşa de dragă. Se poate vindeca singură când este bolnavă şi poate face mâncare pentru 6 persoane din jumătate de kilogram de carne.
– Dar e aşa de moale…, spuse îngerul care s-a apropiat şi a pipăit Mama.
– Da, e moale, dar e puternică. N-ai idee câte poate îndura şi realiza.
– Şi va putea să şi gândească?, a întrebat îngerul.
– Nu numai că va putea gândi, dar va fi capabilă să argumenteze şi să negocieze.

– O, Doamne, dar Ţi-a scăpat puţin material aici, în colţul ochiului. Ţi-am spus eu că lucrezi prea mult la acest model!
– Dar nu e material, e o lacrimă!
– O lacrimă?! La ce-i foloseşte?
– Îi va folosi la bucurie, la tristeţe, la dezamăgire, la durere, la singurătate, la supărare, la mândrie.
– Dumnezeule, eşti genial. Te-ai gândit chiar şi la asta. Ai creat şi lacrima!
– Nu, aici greşeşti, i-a răspuns Dumnezeu zâmbind. Eu am creat doar femeia, ea a creat lacrima.

Sursa: sfatulparintilor.ro