Povestea mărului tomnatic

“Poc, se aude cum un măr lovește tabla de la streașină! Bătrâna streasină, agațată cu chiu cu vai in niste sârme, tresări ușor, făcând burlanul sa vibreze.

„Ce e? Ce-i? Aaa, e dimineată!”își zise burlanul clatinând din cotul ruginit si cam cascat. Gardul coșcovit, ce-l sprijinea frătește își apleca un pic uluca mușcată de ploi.

„Uite-te și tu câte mere a facut batrânul nostru prieten! Anul astă zici c-a-ntinerit! Ti-aduci aminte câți copii se inghesuiau altadată să le culeagă si cum mai mirosea a gem toată curtea? Eheee, ce vremuri!”

Din casă se aude târșâitul unor papuci. Ușa, cândva albă, se deschise oftând din balamale cu un scârtâit trist. Târsâitul papucilor decolorați si roși se mai aude o vreme pe alee apoi se inăbușă in iarbă amestecată cu trifoi.

Două mâini brăzdate de săruturile anilor, culeg cinci mere de pe jos și le așează incet cu grijă in poala șorțului peticit intr-un colț. Ușa se inchide la loc ca o uitare. Doar perdeaua brodată cu pisici mai dă semne de mirare când vântul o trage pe geam afară.

„Ce-a fost asta?”
„Ia, ce să fie! A căzut un măr!”