Prietenii rămân prieteni. Cei care nu rămân înseamnă că nu au fost…

“Esti prietenul/prietena mea, nu ar trebui sa ma judeci!”
“Nu ti-am spus pentru ca stiu ca m-ai fi certat, deoarece ca faceam o prostie”.
“Stiam ca nu ai fi fost de acord si mi-ai fi spus sa ma potolesc.”

Am auzit aceste lucruri de cateva ori in viata, de la oameni tare dragi inimii mele.
Si raspunsul meu a fost invariabil, acelasi pentru toti.

Pot sa te inteleg cand faci o tampenie. Pot sa inteleg ca ai fost intr-un moment prost, ca te cuprinsese disperarea, ca aveai un gol care trebuia umplut de cineva, de ceva, ca sa ai dovada ca inca mai traiesti si ca nu esti doar o carcasa care merge ca un robot, ca un zombie, pe pilot automat prin ceea ce trebuia sa insemne viata ta.
Pot intelege asta.

Nu te condamn pentru alegerile facute. Ce a fost, e bun-facut si gata. Nu putem da timpul inapoi, oricat ne-am dori.
Sunt alaturi de tine ca sa iti ofer un umar pe care sa te sprijini.
Iti sterg lacrimile.
Te tin in brate sa plangi ca sa iti ostoiesti amarul.
Plang cu tine, pentru ca durerea ta e intotdeauna si durerea mea. Si sufar cu tine si pentru tine.
Incerc sa iti ridic moralul si sa te fac sa ai putere.

Nu te pot judeca pentru ca nici eu nu sunt perfecta.
Toti gresim ceva sau cuiva, la un moment dat in viata.
Uneori chiar in mod repetat.

Pentru mine asta inseamna prietenie.
Sa il tragi de maneca pe cel drag atunci cand greseste.
Nu sa ii oblojesti cucuiul si sa il indemni sa se mai dea inca o data cu capul de pereti, doar ca sa iti dovedesti “prietenia” pansandu-l pentru a nu stiu cata oara…

sursa – http://www.elady.ro/articole/Psihologie/Prietenia-inseamna-sa-il-tragi-de-maneca-pe-cel-drag-atunci-cand-greseste.html

Loading...