Prietenul sigur în împrejurări nesigure se cunoaște

Prietenia nu e invidie. Prietenia nu lasă loc pentru egoism. Prietenia nu te lasă să-ți judeci prietenii chiar și atunci când toți ceilalți o fac. Prietenia nu ține de conjunctură.

Prietenul adevărat, la nevoie se cunoaște.

Asta ne-au învățat la școală, asta ne-au învățat părinții, asta credem că definește cel mai bine prietenia adevărată. Parțial adevărat. De ce doar parțial? Pentru că dezamăgirea cea mai mare poate veni tocmai atunci când nu ești la nevoie, când nu îți este greu. Nimeni nu vrea să aibă prietenii aproape doar atunci când e trist, la „nevoie”. Pentru asta există psihologul…

Este la fel de important să ai prietenii aproape atunci când ești vesel, atunci când te bucuri, atunci când sărbătorești. Și poate tocmai atunci vezi cine are sufletul atât de deschis încât să se bucure și să sărbătorească sincer împreună cu tine. Să fie mândru de tine, să fie în culmea fericirii doar pentru că tu ești fericit.

Un prieten adevărat este cel care te face să te simți special și unic atunci când nu ești nici special și nici unic. Este cel care îți minimizează defectele și îți exagerează calitățile. Doar așa, pentru că îți e prieten.

Câteodată, undeva, cu noi, în suferința noastră, se așază câte un prieten care apuca vasla durerii, împreună cu noi. Preia o parte din durerea noastră. Îl vedem cum suferă pentru noi, cum îl doare durerea noastră, cum se simte neputincios și nepriceput…

Pentru că îngerii au două aripi și prietenii două brațe, pentru că transferul durerii e precum trecerea timpului, de neoprit.

 

Loading...