Privilegiul de a îmbătrâni ține de Dumnezeu în schimb a îmbătrâni frumos ține doar de noi…

Fericirea, iubirea față de tine și de alții, îmbătrânirea frumos – fiecare din ele ține de o alegere și nimic mai mult. Tu poți decide să te respecți, să îți prețuiești corpul, mintea și sufletul și să investești zilnic în tine pentru a le crește. Tu alegi și ce fel de persoane ai în jur, dacă te eliberezi de oameni și lucruri mici, dacă te complaci de dragul cuiva sau a banilor ori alegi să iei fiecare zi ca pe un dar. Și orice alegi e bine pentru tine, deoarece așa ai dorit.

Nu e dreptul sau datoria nimănui din jur să te salveze ori să te judece. Avem însă opțiunea de a selectă cine rămâne și cine pleacă. Doar noi suntem cei care decidem dacă îmbătrânim frumos, cu capul sus, cu mândrie, recunoscători pentru fiecare secundă. Putem să intrăm în depresie din cauza unui fir alb sau să înțelegem că suntem norocoși că am trăit să îl prindem. A îmbătrâni frumos, la fel ca a trăi frumos, sunt o alegere și putem face din ea arta propriei existențe în acest Univers!

Indiferent dacă ești un copil, un adolescent, un tânăr adult sau o persoană trecută de vârsta a doua, știi, la fel de bine ca mine, că timpul fiecăruia dintre noi este limitat. Și, fie că ne place, fie că nu, procesul îmbătrânirii este inevitabil – tocmai din acest motiv ne poate părea înfricoșător.

Ne comportăm, de multe ori, ca și cum îmbătrânirea este un proces nefiresc; îl privim ca pe un blestem care ar trebui să ne ocolească, ca pe o povară de care încercăm să ne scuturăm, negând-o și disprețuind-o.

Însă, de vreme ce îmbătrânirea nu poate fi evitată, de ce să nu alegem cum anume îmbătrânim?

Ne petrecem atât de mult timp încercând să păcălim timpul și pe noi înșine, agățându-ne de tinerețe, încât de multe ori ajungem să grăbim tocmai procesul pe care încercăm să-l încetinim. Uităm că stă în puterea noastră să ne trăim timpul frumos și grațios, că putem alege să acceptăm ceea ce nu putem schimba și să trăim pe deplin fiecare etapă a vieții noastre.

 

Loading...