Puţinul meu mi-ajunge – Robert Burns

M-ajung cu putin, ca ma bucur de multe
Si uit de napaste mari si marunte,
Le scutur din carca. Mai iute sa-mi treaca
Ii trag o cantare si-un gat din bardaca.

Puterea nu-mi scade cand griji ma framanta,
Caci omul e vesel si viata e tranta.
Iar cand libertatea din tasca mi-o scot,
Nici regii-mpotriva-mi nimica nu pot.

Tot anul pe umeri car grijile-n sac:
O noapte cu cantec le vine de hac.
Ce rost are gandul la vechiu-nceput,
Cand tinta e-n fata si greu’-i trecut…

De ce sa-mi bat capul cu gloaba de soarta?
Ce vine se duce pe apa cea moarta:
Cand rele, cand bune m-au tot primenit,
La toate le-oi spune: Hei, bine-ai venit!

Autor: Robert Burns

Loading...