Să nu uităm să mulțumim pentru fiecare zi ce se încheie cu bine

Acaparați de grijile de zi cu zi, uităm să ne facem timp pentru a aprecia ceea ce avem, ceea ce primim, ceea ce ne înconjoară atât când e vorba de lucrurile materiale, dar mai ales când ne referim la persoane.

Cred că e momentul să ne oprim puțin din ce facem și să mulțumim…
Îți mulțumesc ție, celui care mi-ai făcut zilele mai frumoase, care m-ai făcut să zâmbesc chiar și atunci când nu mai aveam putere pentru a continua.
Îți mulțumesc ție, celui care te-ai dovedit a fi un prieten sincer.

Îți mulțumesc ţie, celui care m-ai îmbrăţişat şi m-ai ţinut de mână.
Îți mulțumesc ție, celui care ai avut răbdare cu mine, chiar dacă nu a fost mereu ușor să faci asta.

Îți mulțumesc ție, celui care ți-ai făcut griji pentru mine.
Si în primul rând îți mulțumesc, ție Doamne pentru ziua de ieri, cea de azi si cea de mâine. Pentru sănătate, oameni dragi și pâinea de pe masă.

Vă mulțumesc vouă, celor care m-ați primit în sufletele voastre și vouă, celor care m-ați ajutat să învăț să trăiesc frumos, pentru că până la urmă, nu contează să trăiești o experiență frumoasă și atât, ci să trăiești văzând frumosul din fiecare zi!