Sindromul cuibului gol sau când copiii pleacă de-acasă…

Ignoram, pretindem ca nu ne pasa, lasam impresia ca nu ne afecteaza, insa realitatea este cu totul alta. Cand unul, mai multi sau toti copiii nostri pleaca intr-un alt oras pentru efectuarea studiilor sau pentru a locui cu sotul/ prietenul, parasind locuinta parentala, in sufletul parintilor, ramasi dintr-o data singuri, se instaleaza sentimentul de tristete si durere, uneori depresie sau senzatia de gol.

Cum se numeste din punct de vedere psihologic aceasta stare? Se numeste “sindromul cuibului parasit”. Din ce cauze se instaleaza?

Din prea multa dragoste de mama…
Din prea multa dragoste fata de copii.
Din prea multa dependenta fata de copii…
Din obisnuinta si atasament fata de prezenta copiilor…
Din faptul ca nu suntem pregatiti sa ne acceptam noile roluri ca atare sau sa acceptam noile roluri de adulti ale copiilor nostri…
Din faptul ca obisnuim sa ne tragem viata din cei carora le-am dat viata.
Din faptul ca nu intelegem ca pentru a se intoarce cu inima deschisa trebuie sa-i lasam sa plece frumos…

Femeile, mai mult decat barbatii, sunt afectate de acest sindrom, mai ales ca in multe cazuri aceasta perioada coincide cu perioada menopauzei. Nu putine sunt divorturile care au loc dupa 20, 30 de ani de casnicie, odata cu plecarea copilului de acasa. De ce? In multe cupluri, copiii au reprezentat motivul principal care le-a tinut laolalta. Multe casnicii sunt instabile sau prea putin aducatoare de satisfactii.

Odata copiii plecati, multe cupluri descopera ca nu mai au nimic de impartasit, ca nu mai au lucruri in comun, ca asa-zisa iubire era un fundament fals, nereal. Iar aceasta apropiere “fortata” intre doua persoane care s-au obisnuit sa traiasca de unele singure poate devine insuportabila, coplesitoare…

 

Loading...