Sufletul se hrănește cu iubire, tandrețe, bunătate. Dacă nu are parte de acestea se ofilește și moare…

În suflet păstrăm cele mai frumoase dar și cele mai puțin plăcute clipe și amintiri.
Lacrimi de dor, de bucurie, de tristețe, de dezamăgire.
Cuvinte nerostite, gânduri neîmpărtășite, regrete mărunte, iubiri ascunse.

Păstrăm în suflet toate acele lucruri care fac parte din trecutul nostru. Un loc unde nimeni nu poate răscoli, un loc unde nimeni nu poate pătrunde pentru că e bine ferecat cu lacăte. Iar cheia se află la noi. Doar noi le putem deschide.

În suflet păstrăm șansele ratate, rănile care încă nu s-au închis, persoanele care ne-au dezamăgit, visurile pe care le-am aruncat fără speranță într-un colț întunecos și sumbru în speranța că poate cândva vor prinde contur.

Dar tot acolo, în suflet, păstrăm persoanele dragi la care mereu ne stă gândul. E suficient să închizi ochii și gândul te poartă la ele. Și pentru o clipă le simți mai aproape. Și ești fericit. Și zâmbești.

Păstrăm chipurile oamenilor care nu mai sunt: care au trecut în altă lume sau chipurile celor care au ieșit din viața noastră din diferite motive. E incredibil cum te poți întoarce în timp doar cu puterea gândului. E incredibil cum poți (re)trăi aceleași sentimente pe care le-ai trăit și acum o lună, un an sau zece ani în urmă.

Este de necrezut cum o simplă melodie îți poate aduce aminte de o persoană, cum un simplu obiect pe care-l ții în mână îți amintește de un anumit moment din viața ta sau cum izul trandafirilor primăvăratici îți trezește papilele gustative și îți aduce aminte de dulceața bunicii.

Mă întreb de ce trebuie să fim dezamăgiți dacă trăim atât de puțin? De ce nu încercăm să facem doar ceea ce ne place? De ce nu putem să fim alături de persoanele pe care le iubim?
De ce unele întrebări rămân fără răspuns?

sursa = Momente în viață

Loading...