Sunt dureri care nu pot fi împărtăsite, asa cum sunt fericiri si bucurii pe care nu ți le poate înțelege oricine

Sunt lucruri care nu se spun, asa cum sunt lucruri care n-ar trebuie sa se vada sau sa fie vazute sau auzite. Sunt momente in viata in care ar trebui sa fii orb, surd sau mut. Tacerea e un cuvant nespus de puternic si de profund, e semnul nostru de respect al tainei, intimitatii si suferintei celui de langa noi, sufletului neinteles, in sensul lipsei explicatiei sentimentelor sale.

Linistea dinaintea furtunii se aseamana cu structura sufleteasca a omului ce pastreaza in sine o multime de trairi, de sentimente, de bucurii si, mai ales dezamagiri, a omului care vrea parca sa introduca in sinea sa lumea intreaga. Dar cine il intelege pe un astfel de om?

Doar un astfel de om poate sa simta in sufletul sau dureri si sentimente pe care altii nu le simt, nici nu le au, sa aiba impresii, gusturi si viziuni pe care, logic vorbind, nu crezi ca le-ar putea avea vreun om.

Din moartea unei fiinte vii poti sa faci o tragedie exterioara, limitata in timp si ca profunzime, sau poti s-o introduci in inima ta, pastrandu-I esenta mult timp, daca nu mereu. Sunt oameni care nici ei insisi , nu-si pot explica bucuria sau macar atractia, tentatia pe care suferinta le-o daruieste, sau faptul ca aleg sa soarba dintr-o cupa nu nectarul, nu dulceata, ci matraguna, pelinul, amarul. Sunt suflete care si in bucurie, si in sarbatoare tot triste sunt si tot in suferinta.

Dar aceste suflete sunt deosebite, pt ca sunt fragile, sunt vulnerabile tot in aceeasi masura in care sunt puternice si capabile sa poarte povara unor sentimente si impresii prea puternice , prea vii, prea profunde, nespus de coplesitoare. Sunt suflete care poarta oceane intregi si munti intregi, pentru care suferinta capata un sens in aprope toate lucrurile. De ce? Pentru ce? In ce folos? Nu poti explica cu logica noastra.

 

Loading...