Sunt încă copil, mamă

“Mi-am dorit să cresc, să fiu independenta și să nu depind de tine. Și acum uite sunt un adult, dar am rămas tot un copil. Numai că acum mă joc altfel.

Nu mă mai joc jocurile copilăriei, cum ar fi “Rațele și vânătorii” cu prietenii. Oh, mă supăram când eram lovit cu mingea fiindcă pierdeam și eram dat afară din joc.

Nu mă mai joc şotron cu prietenii, iar în momentul în care greşeam mă supăram că nu pot continua. Acum, oamenii îmi lovesc sufletul și viața mă loveşte mai des decât m-am așteptat. Iar eu trebuie să rămân pe teren și să pretind că sunt bine, deși aş da orice să mă retrag. Aș prefera să fiu un pierzator, dar să-mi protejez inima.

Doar că, știi și tu, viața te pune pe câmpul de luptă mereu, fie că vrei sau nu. Și încet, încet, ești nevoit să înveți să te aperi. Iar când se întâmplă să fi în câmpul de luptă, nu îți pierde curajul și nu renunţa la joc. Rămâi cel puțin la fel de puternic ca înainte de a intra în câmpul de luptă.

Mă mai joc și acum de-a v-ați ascunselea, dar din nou, e puțin mai diferit. Atunci, chiar dacă eram găsit sau nu ajungeam la timp înaintea celui ce mă căuta, mă bucuram oricum. Acum, când problemele mă găsesc, aș vrea să accept cu ușurință, să înțeleg că sunt trecătoare și că urmează un alt joc în care pot învinge. Sau să cred că după ce am fost prins, mai am o șansă să mă ascund în palma Lui Dumnezeu, unde niciun rău nu mă mai poate atinge, sau cel puțin…pot să mă odihnesc pentru o vreme.

Plâng din alte motive. Nu pentru că vreau o jucarie nouă, că m-am lovit la genunchi sau că am luat o notă mică. Acum plâng eșecuri, griji și răni ale inimii…

Mă îngrijorez altfel. Nu mai e despre lecția pe care trebuie să o învăț pentru școală, ci despre lecția pe care mi-o dă viața. O notă de 4 ar fi mai ușor de suportat decât durerea asta, știi?
Am alte frici. Nu, nu îmi mai este frică de întunericul din cameră, ci de întunericul din inima mea. Încă sunt un copil, mamă, doar că visez mai mult și cred mai puțin. Și chiar dacă timpul m-a făcut adult, căci el nu se oprește în loc pentru nimeni, am rămas copil. Nu mai sunt copilul de altădată, e adevărat, iar de multe ori nu mă mai bucur de lucrurile mici, uit să zâmbesc sau sper la o zi mai bună, dar copilul din mine nu a murit încă!”

Alisa Gîscă

Loading...