Sunt zile în care e greu să zâmbești…

Vine momentul când nu mai crezi în nimic. Când speranțele se fac țăndări. Când ești pregătiră pentru orice. Când știi că ceea ce îți aparține e clipa prezentă. O savurezi pe cea de fericire fără să te gândești la persistență, și ești răbdătoare cu cea potrivnică. Pentru că nici una, nici cealaltă nu durează la nesfârșit, se succed haotic.

Înțelegi că multe se perimează, uzează și trec, și foarte puține dăinuie, propășesc, rezistă. Și în asta constă proba valorii.

N-ai fost ferită de încercări, care totuși nu te-au doborât definitiv, deși au putut. Ai trăit ceea ce nu-ți doreai deloc să trăiești. Ai înțeles că nimic nu e atât de îngrozitor cum pare, mai ales după ce trece. Și că poți să suporți multe.
Ai trăit dureri sfâșietoare, în care încerci sentimentul sfârșitului. Dar ai trăit și bucurii pure, adevărate, simple. Și ai înțeles că toate se compensează.

Ai suportat trădări pe care nu le-ai răsplătit la rându-ți cu trădare. Te-a durut, ai iertat, i-ai primit pe aceștia cu înțelegere. În cele din urmă, asta a contat pentru tine, nu pentru ei.

Ai înțeles că orice apropiere aduce cu sine drama. Și asta e parte a relațiilor importante în viață. Dacă e o legătură puternică, se trece peste cu iertare, dacă nu – se destramă.

Ai înțeles că când obții ceva, neapărat pierzi din ceea ce deja îți aparține. Opulența, somptuozitatea, grandoarea presupun, de obicei, renunțare la simplitate, puritate, naturalețe. Și aici trebuie să-ți cântărești bine alegerile.

Ai înțeles că cele mai grave lucruri se întâmplă molcom, îți răpesc acel genuin din ființă fără să-ți dai seama când anume. Atunci când îți trăiești viața și nu știi că ești fericit. Când lumea îți aparține și nu știi ce să faci cu asta.

Sunt zile în care e greu să zâmbești dar ești profund recunoscătoare pentru acest dar unic, ales, inestimabil – viața. Și atunci, bucuria ta licărește într-o lacrimă izvorâtă în timp ce înalți o rugă de mulțumire.

revista Garbo

 

Loading...