“Timpul e un ac, iar noi suntem aţa din el…”

“Fault, fluier, cartonaş roşu. Oricând meciul vieţii tale poate fluiera a finalul partidei. Pierdută, câştigată sau remiză. Astăzi încă trăieşti în prelungiri. Lovituri de la 11 metri. Te aşezi pe teren şi nu îţi vine să crezi. Una arată tabela, alta simţi. Huiduieli, pumni strânşi, aplauze, dezamăgire, resemnare. Bilete rupte. Altă lume, alt meci… Pierdem ca să primim ceva mai bun în altă parte.

Adevărul costă scump. E un lux şi unii nu şi-l permit. Aşa că e mai uşor să mintă. Vor adevărul, dar nu le place sunetul lui. Uneori e un clinchet ce te înfioară sau te răcoreşte. O minciună mai are nevoie de încă două, cel puţin, ca să o acopere pe prima şi tot aşa. Un lanț greu ce înfășoară inimi mici și reci. Pot să spun ce vrei să auzi, dar pot să spun şi ceea ce simt, cred.

Timpul e un ac, iar noi suntem aţa din el. E viaţa ta, nu a altuia. Ne uităm urât şi nimeni nu zâmbeşte. Noaptea oraşul doarme, dar se respiră greu. Ziua toţi îşi iau măştile până le amestecă între ele, le încurcă, le scapă. Mai devreme sau mai târziu se sparg toate. Nu îți pierde dragostea față de nimeni și nimic. Vrem nu vrem se întâmplă. Scapă cine poate. Orice flacără are şi scântei. Plânsul de durere poate deveni oricând o şoaptă dulce de bucurie.

Aurul străluceşte şi în noroi cu condiţia să se menţină aur. La momentul potrivit este luat şi pus la locul lui, la loc de cinste. Dar să fie aur şi nu metal comun, ori gaudent. Lumina nu stă sub obroc. La întrebările importante ale vieţii trebuie să îţi răspunzi singur…Sunt fericit, oricum ar fi. Într-un final totul va fi bine. Maşina vieţii nu poate să întoarcă în mijlocul autostrăzii. Sensul e unic, linia e dreaptă. Ieşirea e peste câţiva kilometri. Dar sunt şi locuri de popas. Odihneşte-te ! Bucură-te de peisajul vieții tale ! E minunat!

Când nu te poți ridica și ura te ține la podea, amintește-ți că viitorul din trecut nu se şterge, ci se vindecă. Toate visele se fac bucăți dacă nu distingi binele de rău. Gustul dulce și amar atunci când uiți să privești în urmă este de neuitat. Mici sau mari, oamenii se mai caută, se mai privesc. Cine se aseamănă se adună, îşi fac surprize.”

Hrisostom Filipescu

Loading...