Toamna nu e un anotimp, toamna e un sentiment…

“N-o să știm niciodată prin ce minune trecem de la vară înspre toamnă. Undeva se rupe un echilibru care n-are de-a face cu timpii calendaristici, cu temperaturile sau cu intemperiile.

Toamna este, de fapt, o plăsmuire de aer și timp. Atât! Restul înseamnă imaginația fiecăruia dintre noi.

Împodobim timpul și aerul aidoma unui pom de Crăciun: frunze, ploi, ruginiu, melancolie…

Toamna nu este ceea ce am crezut noi ani de-a rândul, fie că a fost vorba de copilărie, de adolescență sau de vârsta unui om mare.

Toamna este un sentiment, toamna nu este un anotimp. Este sentimentul acela nedeslușit al scurgerii timpului fără să-ți pese, al abandonului ca ultimă formă de frondă, de libertate, de răzvrătire, în cele din urmă. 

Toamna poate fi sentimentul cuțitului înfipt în rană, răsucit până la prima zăpadă.

Toamna mai este și sentimentul acela pierdut pe care îl regăsești bucuros de fiecare dată, ca o dovadă că trecerea timpului n-a risipit cu totul din tine ideea de aventură în jurul sufletului. Nu știu dacă trecerea de la vară la toamnă se poate da în scris. Însă cu siguranță că toamna nu ține cont de trecerea calendaristică a suratelor sale.

Tocmai pentru că e un sentiment, ea nu-și permite suficiența unei continuări, a unei treceri ca o punte. Am putea s-o acuzăm de trufie atunci când îi cădem în plasă, dacă n-am ști că se petrece odată cu noi, ca zborul unui fluture în chihlimbar.

Hărțuiala unui sentiment așa cum este Toamna te poate pune la zid și te poate executa fără să te avertizeze măcar cu vreo culoare. Sau, dimpotrivă, te poate înălța, înălțându-se pe sine.

Toamna nu e un anotimp, toamna poate fi un sentiment…”

Marius Tuca

Loading...