Toți purtăm cu noi un dor. De copilărie. De zile fără griji. De copiii plecați…

O privire pierduta in zare, o lacrima pe obraz, un oftat adanc: intr-un cuvant „dor”.
Dor. Mi-e dor. Dor de casa. Dor de parinti. Dor de fii plecati. Dor de mama. Dor de copilarie. Dor de duca. Dor de liniste. Dor de bucurii. Dor de iubire. Dor de soare. Dor de campul cu maci. Dor de banca scolii. Dor de plimbare. Dor de mare. Dor de paduri inverzite. Dor de ape limpezi. Dor de un somn bun.
Dor de o inghetata. Dor de prieteni. Dor de munte. Dor de plaja pustie. Dor de zbor. Dor de flori. Dor de mancarea mamei. Dor de zambete. Dor de vise. Dor de copii. Dor de bunici. Dor de cei ce nu mai sunt. Dor de cei plecati departe. Dor de tara. Dor de sarbatori. Dor de glasul mamei. Dor de mangaiere. Dor de cantec de leagan…
Dor de oameni buni. Dor de oameni milosi. Dor de inocenta. Dor de liniste. De bucurie simpla. Dor de Dumnezeu. Dor de mine, de tine, dor de noi. Dor de o carte buna. Dor de un film emotionant. Dor de capsuni cu zahar. Dor de lacrimi sincere. Dor de viata.
Dor de bunici, dor de parinti, dor de partenerul plecat si, cel mai tragic, dor de copiii pierduti mult prea devreme. Dor de bucurii, dor de zile fara griji, dor de mese in familie – dorul este emotia definitorie pe care o vedem in ochii batranilor singuri. Fiecare tanjeste dupa fericirea traita alaturi de sotul sau sotia sa, alaturi de copiii si nepotii pe care nu ii mai poate strange la piept.

 

 

 

Loading...