Trăiește-ti viața după propriile reguli! Doar tu știi ce e cel mai bine pentru tine

“E plin internetul de reguli cum să trăiești o viață “ca la carte”, să știi cum să îl faci pe celălalt să se îndrăgostească de tine, să știi cum să păstrezi dragostea sau să știi cum să treci peste în cazul în care te desparți. Oare chiar am uitat să simțim cu adevărat viața și dragostea si avem nevoie sa fim invatati?

Oare chiar avem nevoie de atâtea reguli? În fond și la urma urmei viața e așa cum ți-o construiești, nu putem impune reguli, deoarece jocul acesta este diferit pentru fiecare dintre noi.

Ne creăm de multe ori propria nefericire, începem să ne plângem că nimeni nu ne înțelege, nimeni nu ne accepta așa cum vrem. În fond și la urma urmei fericirea e doar o alegere, depinde doar de noi cum vrem să privim viața. Și la fel ca și celelalte lucruri din viață, „iubirea trebuie învăţată, încercată şi experimentată.. (Octavian Paler)

Cel mai important e să luptăm pentru ceea ce ne face fericiți, să uităm de reguli, să dăm oamenilor posibilitatea de a ne cunoaște și mai ales să le amintim din când în când cât de privilegiați suntem că viețiile noastre s-au întâlnit. Adevarul e că fiecare dintre noi suntem incredibil de minunați. Nu mă crezi? Privește-ți doar sufletul.

Suntem ființe cărora trebuie să li se amintească din când în când de lucrurile frumoase!

E minunat să vezi cum vorbele frumoase și aprecierile aduc zâmbetul pe chipul unui om. Câteodata uiți să mai zâmbești, îți pierzi zâmbetul și speranța că totul va fi bine. Dar în viața fiecăruia există acea persoană de care ai nevoie pentru a-ți aduce aminte că zâmbetul tău ii face pe cei din jur fericiți.

Toți ne dorim să devenim mai buni, dar trebuie doar să conștientizăm că acest lucru se poate întâmpla doar găsind bunătatea care se află deja în noi și permițăndu-i să iasă la iveală.”

sursa – dragaviata.ro

 

Loading...