Un ilustru neurolog rupe tăcerea: ”Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri”

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan este un om de știință român, care a facut o munca de pionierat, demonstrând încă din anul 1981, când a fost lansată cartea „Inteligența materiei”, că ceea ce gândim creează universul în care existăm! Eliberați de gândurile negative, oamenii pot atinge esența divină, este de părere profesorul Dulcan.

”Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli.

Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala”, a explicat profesorul Dulcan.

Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea.

După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumnezeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

”Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă.

Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie,” a concluzionat neurologul Dulcan.

 

Loading...