Uneori îmi vine să râd, alteori îmi vine să plâng, de multe ori îmi vine să tac. Iertaţi-mă, sunt şi eu om…

Nu sunt un om perfect, sunt un om simplu…
Am zile bune, am zile mohorâte, am momente în care aș plânge, am momente în care mă simt de neînvins. Mai sunt și zile în care mi se pare că am ales drumul greșit, că poate când trebuia să alerg am mers prea încet, că poate la un moment dat am dat prea mult și m-am mulțumit cu prea puțin, că am pierdut ani așteptând o schimbare.

Întreaga noastră viață depinde de alegerile noastre. Pe cine iubim, pe cine așteptăm, pe cine iertăm, pe cine rănim, pe cine îmbrățișăm, care ne sunt prietenii, pe cine alungăm din viața noastră… Fiecare alegere schimbă ziua de mâine. Fiecare schimbare de drum înseamnă mister, noutate și mult risc.

Deseori ne simțim pregătiți pentru a risca, alteori parcă este mai bine așa, să ne bucurăm de ce este sigur.
Am avut și am momente în care simt că nu mai pot, că lanțul bicicletei mele a căzut rupt și pedalez în gol. Am impresia că alerg dar prea încet, că nu voi atinge orizontul dorit.

Am ridicat ziduri împotriva tuturor, m-am ascuns de iubire pentru că mi-a trebuit ceva timp pentru a-mi vindeca sufletul de atâtea răni. Sunt momente în care mi se pare că sufletul meu este un câmp de război, luptă între bine și rău, răbdare și haos.

Mi-a trebuit timp pentru a dărâma zidurile din jurul meu, pentru a crede în oameni încă o dată, pentru a mia oară. Mi-a trebuit pentru a înțelege că sub caracterul meu de fier se ascunde un om simplu, un om deseori mult prea timid și naiv.