Unii oameni ne vor iubi toată viața. Alții chiar și după…

Se spune că în viaţă „totul se întâmplă cu un motiv”. Uneori poate nu realizăm care este motivul, alteori poate ne dăm seama prea târziu. Cert e că nimic nu e întâmplător şi întotdeauna va exista un motiv pentru care noi oamenii ne întâlnim unii pe ceilalţi. Fiecare om are menirea lui în viaţa noastră şi indiferent care este aceasta, oamenii întotdeauna îşi vor lăsa amprenta asupra noastră.

Unii oameni vor intra în viaţa noastră pentru o perioadă scurtă de timp, iar alţii pentru o viaţă întreagă.
Unii te vor învăţa multe lucruri, alţii vor profita de tine.
Unii îţi vor fi alături la bine şi la greu, alţii te vor dezamăgi atunci când nu te aştepţi.
Unii te vor ajuta să înţelegi cine eşti şi unde vrei să ajungi, alţii doar te vor face să-ţi pierzi încrederea în tine.
Unii îţi vor întinde o mână de ajutor, alţii îţi vor întoarce spatele.
Unii vor intra în viaţa ta ca o vijelie, te vor răscoli pe dinăuntru si vor pleca la fel de repede precum au venit, lăsând în urma ta tristeţe, lacrimi şi un gol imens. Alţii însă te vor face să uiţi totul şi vor umple acel gol. Ei vor crea amintiri şi-ţi vor face sufletul să vibreze de fericire şi iubire.
Unii îţi vor schimba viaţa în bine. Alţii o vor distruge. Iar alţii vor deveni chiar viaţa ta. Însă toţi vor juca un rol în viaţa ta. Bun sau rău.

Pe unii îi vei cunoaşte o zi, însă amintirea lor te va urmări o viaţă întreagă. Iar pe unii îi vei cunoaşte de o viaţă întreagă şi îi vei uita într-o zi. Poţi uita persoana, dar nu şi clipele pe care le-aţi petrecut împreună şi emoţiile pe care le-ai trăit alături de acea persoană. Pe oamenii care ţi-au fost mereu alături, te-au iubit şi ţi-au luminat viaţa, iubeşte-i necondiţionat, respectă-i şi mulţumeşte-le. Pe cei care te-au făcut să suferi, ţi-au frânt inima şi ţi-au pustiit sufletul, iartă-i şi mulţumeşte-le pentru lecţiile primite. Datorită lor ai învăţat că nu oricine merită să facă parte din viaţa ta. Datorită lor eşti mai puternic şi ştii că viaţa merge înainte, cu sau fără anumite persoane în ea.

Şi nu uita, unii oameni intră în viaţa ta ca o binecuvântare. Alţii ca o lecţie.

 

Loading...