Viața este ca o călătorie cu trenul: Urcăm și nu știm când vom coborî, există accidente, bucurii în unele stații, tristețe în altele…

Viața este ca o călătorie cu trenul: Urcăm și coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele stații și tristețe adâncă la altele.

Atunci când ne naștem și urcăm în tren, întâlnim oameni despre care credem, că ne vor însoți pe tot parcursul călătoriei noastre: părinții noștri. Din păcate, adevărul este altfel. Ei coboară la o stație și ne lasă pe noi fără dragostea și atașamentul lor, fără prietenia și compania lor.

E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important în călătoria noastră. Acestea sunt frații noștri, prietenii noștri și acei oameni minunați pe care îi iubim.

Unele dintre aceste persoane care urcă în tren, privesc călătoria ca o plimbare scurtă. Alții găsesc numai tristețe pe parcursul călătoriei. Unii lasă în urma lor când coboară un dor veșnic…Unii urcă și coboară și noi abia i-am observat.

Nu face nimic, așa este călătoria: plină de provocări, vise, fantezii, speranțe și despărțiri dar fără întoarcere.

Deci, trebuie să facem călătoria în felul cel mai bun posibil. Să încercăm să ieșim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi, și să căutăm ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei…

Să ne aducem aminte, că în oricare etapă a călătoriei poate exista un tovarăș de-al nostru care să ezite și care probabil are nevoie de înțelegerea noastră.

Și noi vom șovăi des și va exista cineva care să ne înțeleagă.

Misterul cel mare al călătoriei este că nu știm când vom coborî definitiv din tren și nici când vor coborî cei ce călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi.

Despărțirea de câțiva prieteni pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei, va fi dureroasă. Va fi întristător să-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranța că odată și odată va veni gara centrală, și am senzația, că am să-i văd sosind, cu bagaje pe care încă nu le-au avut atunci când au urcat în tren.

 

 

Loading...