“Viață, te invit azi să bem o cafea!” – o poezie superbă si plină de adevăr

“Viață, te invit azi să bem o cafea!
De va fi poate rece, amară, ori rea,
Să nu te încrunți, căci adesea mi-ai dat
O cafea amăruie cu gust de oftat…

Te-ai uitat cum cu lacrimi am sorbit-o încet,
Și nu cred că vreodată ai avut vreun regret…
Eu tăcută-am gustat din cafeaua ta, viață,
Și în fiece cană am văzut o speranță…

Azi, te invit viață, să bem o cafea!
O vom bea împreună împărțind cana mea…
De va fi amăruie, să îmi spui și-ți voi da
Să mai picuri iubire din inima mea…

De va fi poate rece, să mi-o dai s-o-ncălzesc
Lângă sufletul meu ce-a rămas omenesc!
De va fi rea și neagră ca o noapte de toamnă,
Să mi-o dai să o beau căci eu știu ce înseamnă…
Să nu dormi și să legeni pruncul care scâncește,
Pe când vântul de toamnă în frunze lovește,
Cum lovește adesea în omul sărman,
Cel ce uită să fie creștin…și uman…

Te invit viață să bem o cafea!
De nu vrei …așază-te lângă inima mea…
Vei zări sentimente care-ncet se-adâncesc,
Și atunci vei afla cât de mult te iubesc,

Deși nu ai fost decât dulce-amară,
Ca o scurtă cafea băută-ntr-o gară.

Viață, te invit azi să bem o cafea!
De va fi poate rece, amară, ori rea,
Să nu te încrunți, căci adesea mi-ai dat
O cafea amăruie cu gust de oftat…”

(Munteanu Gabriela)

Loading...