Zâmbetul și cafeaua nu trebuie să lipsească din începutul unei zile frumoase

Aroma proaspătă de cafea îi dă întotdeauna savoare unei zile și o îmbracă într-o aură plină de magie și de extraordinar. Nu îmi pot imagina o dimineață care să fie lipsită de această minunăție, căci cred că mi-ar merge rău întreaga zi dacă nu aș recurge la lichidul acela fierbinte, care să mă facă să simt că trăiesc.

Stau afară, privesc răsăritul și îmi savurez ceașca de cafea neagră cu lapte cu nesaț. În lichidul acela maroniu, cu un gust amărui, stau multe amintiri, care mă poartă întotdeauna cu gândul înapoi spre copilăria mea, ducându-mă tocmai în casa bunicilor mei, pentru care cafeaua însemna o adevărată sărbătoare. De la ei am prins gustul acesteia, căci întotdeauna bunica îmi turna câteva picături pe o farfurioară, pentru a putea să gust și eu un pic din minunea din ceașca ei.

Adult fiind, m-am înconjurat întotdeauna de aceeași atmosferă magică și plină de aromă, căci acea feerie din copilărie s-a perpetuat de-a lungul anilor…

Eu mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară și îmi savurez în continuare cafeaua cu lapte, încălzindu-mi sufletul și bucurându-mi minteaAlături de c. eașca de cafea potrivită, nici negrul nu mai pare negru, nici singurătatea nu mai e grea, nici suferința nu mai este atât la mare și nici fericirea nu mai e înjumătățită, căci e împărțită cu prietenii dragi, ce mi-au devenit o adevărată familie.

Dacă vă simțiți singuri sau aveți nevoie de un prieten bun, faceți-vă o cafea tare și veniți alături de mine. Promit să ascult și să ofer un umăr de sprijin de fiecare dată când este nevoie!

 

Loading...